Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în Bucovina cu mașini, Aeroportul Suceava nefiind funcțional

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în Bucovina cu mașini, Aeroportul Suceava nefiind funcțional
Publicat: 16/04/2014, 15:00
Actualizat: 05/02/2019, 06:10

Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, într-o conferință de presă, că, în condițiile în care aeroportul sucevean este închis ca urmare a lucrărilor de modernizare, s-a găsit modalitatea prin care Lumina Harică să fie adusă și în acest an în toate mănăstirile și bisericile din Bucovina pentru a fi oferită credincioșilor în noaptea de Înviere.

El a explicat că delegația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților va aduce Lumina Sfântă cu avionul până la Bacău, de unde, „pe roți” cu antemergător de la Poliție, va fi transportată până la Fălticeni, unde va fi distribuită la Biserica „Sfântul Ilie” preoților din zona Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei, și celor din zona Siret-Rădăuți, astfel încât aceștia să ajungă la parohiile lor până la începerea slujbei.

Ulterior, pentru bisericile și mănăstirile din zona limitrofă municipiului Suceava, Lumina Sfântă va fi distribuită de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

„Mulțumesc IPS Pimen pentru deschiderea de a face acest lucru care este așteptat și de numeroșii turiști care vor petrecere sărbătorile de Paște în Bucovina”, a spus Nechifor.

La rândul său, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a precizat că aducerea Luminii Sfinte în Bucovina este posibilă în urma unei colaborări cu Poliția Bacău și cu prefectul acestui județ.

Prefectul a adăugat că, în condițiile în care vor fi mulți turiști în zonă, autoritățile sucevene au luat măsuri de reparare a drumurilor naționale cele mai circulate, în special spre zonele turistice, dar și a legăturilor spre mănăstiri, au fost verificați comercianții, iar în această perioadă 485 de polițiști și 129 de jandarmi vor asigura ordinea și liniștea publică, dar și siguranța circulației rutiere.

În ultimii cinci ani, Lumina Sfântă a fost adusă cu avionul de la Ierusalim pe Aeroportul Suceava, de unde era preluată de preoți și călugări din județul Suceava și județele limitrofe, dar și de reprezentanți ai Mitropoliei Cernăuților din Ucraina, fiind împărțită apoi credincioșilor la slujba de Înviere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
Cât câștigă Denise Rifai. Vedeta, incomodată de Dani Oțil și Răzvan Simion
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×